trebe sa recunosc ca .. intotdeauna am “invidiat” puterea shnitelului de a se apara in fata batatorului.. si totusi, are gust bun la sfarsitul operatiei.. e transat, e batut mar pe ambele parti, e torturat, e “terfelit” prin ou cu faina, e prajit si apoi ingurcitat in cea mai mare viteza. cam aceasta este povestioara scurta si trista a shnitelului (n.r.: shnitelul din povestea mea NU este emo!). un shnitel cald nu traieste mai mult de doo ore (atat totalizand operatiunea “coacerea shnitelului”).
eu, ma simt precum un shnitel mai mare, netransat, dar in faza de pregatire. cred ca m-am batut cu Mos Ene in somn si mi-a dat K.O. ca altfel nu imi explic de ce ma simt in halul asta. mai ramanea sa ma ies la soare, sa ma perpelesc si apoi sa dea o vaca peste mine sa ma pape :)).
de aceea sunt eu mai “tristuta” ca mi-e cam mila de saracele shnitele.. cand ma gandesc prin cate trec ele si cate indura si ce durere indura. sunt niste martire shnitelele. intre ele si stomacurile noastre exista o stransa legatura, pt care ele se sacrifica, ca intr-un final sa se contopeasca si sa traiasca in deplina armonie si fericire, cat dureaza sa iti faci siesta.
asa ca pt a ferici shnitelele, incurajati sexul stomacal, pt ca si ele merita sa fie fericite.. mancati cat mai multe shnitele!
