It – part 2 (el)

Posted: Martie 31, 2011 in Stories
Etichete:,

*snooze*.. 8:07. Chiar trebuie sa ma ridic? Ih si soarele asta, parca vrea sa-ti faca in ciuda: „Hai, fraiere! Ridica-te si misuna.” Poate trec si peste dus, pt ca deja sunt cam in intarziere; de mancat, imi iau un corn si o cafea de la patiseria de la parterul blocului si imi iau sosetele alea noi azi. Ma intind, ma ridic pe marginea patului, rotesc capul de doua ori si imi trosnesc pe rand degetele. Prost obicei. Am nevoie de o pereche de papuci noi, pentru ca astia deja arata ca dracu. Ma uit in oglinda. Si eu arat ca dracu.

O barba aspra, cearcane, riduri, ten uscat si palid, ochi stersi si o freza dubioasa. Cam cu atat pot sa ma laud in dimineata aceasta. Ieri dimineata parca eram mai dragut; parca imi placea mai mult de mine. Borcanul de gel – gol, spuma nu mai exista si se pare ca nici daca dau cu apa, parul nu ar lua o forma aerodinamica cat de cat acceptabila. Bun, va trebui sa suport din nou toti ochii care ma fixeaza si care nu-si mai pot lua ochii de la parul meu. Asa, si? Dorm pe dreapta si am o dimineata proasta! Ce de oi.

Ma uit la ceas si realizez cu disperare ca va cam trebui sa alerg dupa autobuz, metrou, tramvai si apoi pana la birou. Deschid dulapul si iau camasa alba si sacoul bleumarin si … unde sunt pantalonii? Degeaba ii strig, ca sigur nu au urechi. Uneori chiar ma bucur ca stau singur, mai ales cand incep sa vorbesc cu lucrurile de prin casa si tot eu raspund. Pantaloni – gasit, telefon – gasit, chei – gasit, portofel – gol, dar gasit.  Ies pe usa, bag cheia in usa si vad usa vecinei deschizandu-se. Deschid usa inapoi si intru in casa, lipindu-ma cu ochiul de vizor. Nu pot sa suport sa stau sa ascult iar toate povestile si mai ales cand ma grabesc. De fapt nu pot sa suport nicicand. De parca pe ea o intereseaza prin ce am trecut eu pana acum sau care sunt planurile mele de viata si cum la batranete eu nu o sa vreau sa fiu asa enervant ca ea.

Asta sigur e una din zilele acelea mirifice, se simte in aer. Ma lipesc cu spatele de usa, alunecand incet pana pe podeaua rece. Imi aprind o tigara si incep sa ma gandesc la un plan. Sa-mi pun o punga pe cap si sa ies? Sigur o s-o sperii, dar poate face stop cardiac si apoi o sa o am pe constiinta. Sa ies vorbind la telefon si sa tot repet : „Da, sefu’. Sigur, sefu’. Da, da. Sigur. In 10 minute sunt acolo, sefu’.” ? Sa astept sa intre inapoi in casa nu prea pot, ca deja daca stau sa calculez, trebuie sa am un noroc imens sa vina toate mijloacele de transport, unul dupa altul. si asta nu se intampla mai niciodata. Oare cat de mult gunoi poate sa duca? Ma ridic incet sa ma uit din nou pe vizor. E deja al doilea drum pe care il face.

Scot telefonul din buzunar si ies val-vartej din casa, chitit sa o ignor total si poate doar sa-i arunc un zambet in treacat. Poate. Ies din casa:

– Da, sefu’. Sigur, sefu’. Da, da. Sigur. In 10 minute sunt acolo, categoric.

Se uita la mine cu ochii ei mari si aposi, plini de intrebari si imi zambeste. Ii zambesc si eu fugitiv si imi continui „jogging-ul” pe scari. Trecem peste micul dejun din mers si alerg sa prind bus-ul. Daca ar merge mai incet, sigur l-as prinde si fara sa-mi dau duhul si fara sa fac toti cainii de pe strada sa sara la mine. Ma urc intr-un final in masina, gafaind si ma arunc intr-un scaun. De ce merge asa incet? De ce nu poate sa mearga mai repede? Pana si vecina mea cred ca merge mai repede.

La metrou m-am invartit ceva vreme pt ca filmau unii nu stiu ce videoclip. Azi s-au gasit toti! Am pierdut doua metrouri si deja m-au luat toti dracii, am toti nervii din lume si le-as taia tuturor picioarele. De ce nu a inventat nimeni inca teleportarea? De ce trebuie sa sufar eu in fiecare zi? De ce trebuie sa merg cu toti incuiatii, incultii, prost-crescutii, toate curvele si toti boschetarii in toate mijloacele de transport?

Am ajuns si la birou si imi vine sa ma culc din nou, atat de obosit sunt dupa „episodul de dimineata”. Parca am fost urmarit de FBI pana aici.

Ma uit la telefon si un pliculet palpaia in stanga ecranului.

– „Intarzii 20 de minute”. Ma uit la ceas si deja au trecut 55 de minute de cand trebuia sa fie la birou. Gata, pun anunt pentru o alta asistenta.

…… to be continued

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s