Posts Tagged ‘story’

It – part 2 (el)

Posted: Martie 31, 2011 in Stories
Etichete:,

*snooze*.. 8:07. Chiar trebuie sa ma ridic? Ih si soarele asta, parca vrea sa-ti faca in ciuda: „Hai, fraiere! Ridica-te si misuna.” Poate trec si peste dus, pt ca deja sunt cam in intarziere; de mancat, imi iau un corn si o cafea de la patiseria de la parterul blocului si imi iau sosetele alea noi azi. Ma intind, ma ridic pe marginea patului, rotesc capul de doua ori si imi trosnesc pe rand degetele. Prost obicei. Am nevoie de o pereche de papuci noi, pentru ca astia deja arata ca dracu. Ma uit in oglinda. Si eu arat ca dracu.

O barba aspra, cearcane, riduri, ten uscat si palid, ochi stersi si o freza dubioasa. Cam cu atat pot sa ma laud in dimineata aceasta. Ieri dimineata parca eram mai dragut; parca imi placea mai mult de mine. Borcanul de gel – gol, spuma nu mai exista si se pare ca nici daca dau cu apa, parul nu ar lua o forma aerodinamica cat de cat acceptabila. Bun, va trebui sa suport din nou toti ochii care ma fixeaza si care nu-si mai pot lua ochii de la parul meu. Asa, si? Dorm pe dreapta si am o dimineata proasta! Ce de oi.

Ma uit la ceas si realizez cu disperare ca va cam trebui sa alerg dupa autobuz, metrou, tramvai si apoi pana la birou. Deschid dulapul si iau camasa alba si sacoul bleumarin si … unde sunt pantalonii? Degeaba ii strig, ca sigur nu au urechi. Uneori chiar ma bucur ca stau singur, mai ales cand incep sa vorbesc cu lucrurile de prin casa si tot eu raspund. Pantaloni – gasit, telefon – gasit, chei – gasit, portofel – gol, dar gasit.  Ies pe usa, bag cheia in usa si vad usa vecinei deschizandu-se. Deschid usa inapoi si intru in casa, lipindu-ma cu ochiul de vizor. Nu pot sa suport sa stau sa ascult iar toate povestile si mai ales cand ma grabesc. De fapt nu pot sa suport nicicand. De parca pe ea o intereseaza prin ce am trecut eu pana acum sau care sunt planurile mele de viata si cum la batranete eu nu o sa vreau sa fiu asa enervant ca ea.

Asta sigur e una din zilele acelea mirifice, se simte in aer. Ma lipesc cu spatele de usa, alunecand incet pana pe podeaua rece. Imi aprind o tigara si incep sa ma gandesc la un plan. Sa-mi pun o punga pe cap si sa ies? Sigur o s-o sperii, dar poate face stop cardiac si apoi o sa o am pe constiinta. Sa ies vorbind la telefon si sa tot repet : „Da, sefu’. Sigur, sefu’. Da, da. Sigur. In 10 minute sunt acolo, sefu’.” ? Sa astept sa intre inapoi in casa nu prea pot, ca deja daca stau sa calculez, trebuie sa am un noroc imens sa vina toate mijloacele de transport, unul dupa altul. si asta nu se intampla mai niciodata. Oare cat de mult gunoi poate sa duca? Ma ridic incet sa ma uit din nou pe vizor. E deja al doilea drum pe care il face.

Scot telefonul din buzunar si ies val-vartej din casa, chitit sa o ignor total si poate doar sa-i arunc un zambet in treacat. Poate. Ies din casa:

– Da, sefu’. Sigur, sefu’. Da, da. Sigur. In 10 minute sunt acolo, categoric.

Se uita la mine cu ochii ei mari si aposi, plini de intrebari si imi zambeste. Ii zambesc si eu fugitiv si imi continui „jogging-ul” pe scari. Trecem peste micul dejun din mers si alerg sa prind bus-ul. Daca ar merge mai incet, sigur l-as prinde si fara sa-mi dau duhul si fara sa fac toti cainii de pe strada sa sara la mine. Ma urc intr-un final in masina, gafaind si ma arunc intr-un scaun. De ce merge asa incet? De ce nu poate sa mearga mai repede? Pana si vecina mea cred ca merge mai repede.

La metrou m-am invartit ceva vreme pt ca filmau unii nu stiu ce videoclip. Azi s-au gasit toti! Am pierdut doua metrouri si deja m-au luat toti dracii, am toti nervii din lume si le-as taia tuturor picioarele. De ce nu a inventat nimeni inca teleportarea? De ce trebuie sa sufar eu in fiecare zi? De ce trebuie sa merg cu toti incuiatii, incultii, prost-crescutii, toate curvele si toti boschetarii in toate mijloacele de transport?

Am ajuns si la birou si imi vine sa ma culc din nou, atat de obosit sunt dupa „episodul de dimineata”. Parca am fost urmarit de FBI pana aici.

Ma uit la telefon si un pliculet palpaia in stanga ecranului.

– „Intarzii 20 de minute”. Ma uit la ceas si deja au trecut 55 de minute de cand trebuia sa fie la birou. Gata, pun anunt pentru o alta asistenta.

…… to be continued

It – him

Posted: Martie 17, 2011 in Stories
Etichete:, , , ,

It’s dark. The rain seems it won’t stop for the next hours and a lightning just lit up the entire room giving me the possibility to see what time it is. 3:18 am? And it’s cold. Too damn cold for this time of year and it seems my socks are nowhere to be found. The strong wind whistles forcing the branches to brake. I’m trying to focus to fall back asleep but nothing works. No magic sheep, no Sandman, not even staring still at one point. Twirling from side to side will definitely not do the trick.

It’s a half past 4. Maybe if I think of the things I have to do when I wake up, it will help. IF! I can fall back asleep, wake up in time, not to be late for work. Who wants to start his morning with his boss yelling at him and besides that, I haven’t even got the time to get myself a decent coffee. Oh, sweet tasty warm mouthwatering cup of coffee! You make my day. If it wasn’t for you, I would probably kill my assistant with the stapler every time she makes that stupid face when I enter or leave my office. At least this one combs her hair and has a decent smile. Otherwise I would have fired her already.

4:51. Maybe, but only maybe if I do not fall asleep I will finally have the time to start working out. A few push-ups, maybe a little bit of jogging, a healthy breakfast and that’s the way to start your morning. I yawn. Thinking about this was a little stressful for my brain. I yawn again. I didn’t even notice that the wind stopped. Even the rain I can’t seem to hear anymore hitting the glass. I get out of bed, walk slowly to the window and open it. I might regret it later because it’s warm inside and I’m wearing only a T-shirt and short pants and for no reason I still can’t find my socks. It’s like the earth swallowed them and that’s the only logical explanation I could have find for now. The hazy street light offers a stark picture of the park in front of my block that turned into a small swamp filled with broken branches, plastic bags, newspapers and leftovers from the trash can nearby. The air is wet and if I put my hand outside I can feel the moisture. I take a deep breath of fresh air and I imagine myself living in the year 1812. Let’s say France. Back then, if the police patrol would have seen you awake at this hour, you could have been arrested.

I close the window quickly and I jump back into my bed, under the blanket, all shivering. I love the smell of wet dust in the air after a long rain. It brings me back so many memories from my childhood when I was spending all my holidays with my grandparents in a small cottage. I remember how I was playing outside every time it was raining and my grandma always used to….

8:00 am. The alarm wakes me up. The sun is up in the sky and I’m ready to start a brand new day, quite similar to the others though. As long as the sun is up, I am an accountant. When the night falls, I can be whatever I imagine myself to be.

…. to be continued.